Gulașul, sau gulyás, este unul dintre cele mai ușor de recunoscut preparate maghiare, cu origini adânc înrădăcinate în tradițiile pastorale ale Câmpiei Ungare. Forma sa cea mai veche datează din Evul Mediu, când ciobanii cunoscuți drept gulyás găteau mese simple și hrănitoare în cazane de fier, pe foc deschis, în timp ce păzeau șeptelul pe întinderile de stepă. Versiunile timpurii erau mai degrabă o supă decât o tocăniță, gândite să fie practice, consistente și ușor de pregătit pe câmp.
Transformarea decisivă a venit odată cu introducerea boiaului de ardei în bucătăria maghiară, în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, după sosirea ardeilor din America. Boiaua a devenit treptat ingredientul central, dând preparatului culoarea roșu închis și gustul cald, ușor afumat. Până în secolul al XVIII-lea, mâncarea ieșise din taberele ciobanilor și intrase în gospodăriile rurale, evoluând spre un simbol al bucătăriei naționale.
În secolul al XIX-lea, gulașul a căpătat și o semnificație culturală, fiind asociat cu identitatea și tradiția. A devenit un preparat curent atât în bucătăria țărănească, cât și în cea burgheză, cu rețete care variază mult în funcție de regiune și de ingredientele disponibile. În timp ce versiunea pastorală originală a rămas apropiată de o supă, în bucătăriile casnice s-au dezvoltat interpretări mai dense, îmbogățite cu cartofi, morcovi, ceapă și carne de vită.
Variantele regionale reflectă gusturile locale: unele rămân supe mai ușoare, altele sunt tocănițe bogate, gătite lent, iar în anumite zone se adaugă csipetke, mici găluște de aluat frământat cu degetele. În ciuda acestor diferențe, boiaua rămâne ingredientul care le unește. Preparatul s-a răspândit și dincolo de granițele Ungariei, în Europa Centrală și de Est, unde a fost adaptat după ingredientele locale; în Austria, de exemplu, a evoluat în versiuni mai dense, servite cu pâine sau găluște. În Cipru, gulașul este cunoscut prin restaurantele internaționale și prin meniurile de inspirație europeană, unde este servit de obicei ca tocăniță consistentă de vită, uneori cu ierburi mediteraneene, orez sau cartofi.