În bucătăria cipriotă, întrebarea „mâncăm cu ulei astăzi?” poate apărea chiar în momentul în care mâncarea este deja pe foc. Sticla rămâne suspendată deasupra oalei și cineva merge să consulte calendarul: o culoare pentru ulei și vin, alta pentru pește, alta pentru postul strict. Povestea unei obiceiuri vechi de aproape două milenii se rezumă, în cele din urmă, la decizia de a înclina sau nu sticla, notează SigmaLive.
Postul exista deja în tradiția biblică moștenită de creștini. În capitolul 58 al cărții lui Isaia, oamenii se plâng că postesc și Dumnezeu nu-i vede, iar răspunsul îi trimite înapoi la cei nedrepți și la cei flămânzi: profetul cere să fie dezlegate legăturile nedreptății și pâinea să fie împărțită cu cel flămând. În primele secole creștine, postul a intrat în ritmul săptămânii, iar „Învățătura celor doisprezece apostoli” rânduiește zilele de miercuri și vineri.
Pentru postul dinaintea Paștelui, mărturiile vechi arată însă o mare diversitate. La sfârșitul secolului al II-lea, Irineu de Lyon, într-o scrisoare păstrată de Eusebiu, vorbește despre creștini care posteau o zi, alții două, alții mai multe, și consemnează și o abținere de patruzeci de ore, zi și noapte. Astăzi, când spunem „Postul Mare”, ne gândim la patruzeci de zile, dar atunci unii numărau încă în ore.
În secolele următoare, perioadele de abținere și-au luat locul înaintea marilor sărbători: Postul Mare înaintea Paștelui, postul Sfinților Apostoli pentru sărbătoarea lui Petru și Pavel, postul Adormirii Maicii Domnului și cele patruzeci de zile dinaintea Crăciunului, a căror formă s-a consolidat treptat, în jurul secolelor XI-XII. Diferențele ajung până la masa cipriotă: un text al Bisericii Ciprului prevede pește în weekendurile unei părți a postului Crăciunului, iar Mitropolia Constantia și Ammochostos descrie o practică mai largă, cu pește și în zilele de rând, în afara zilelor de miercuri și vineri. În aceeași perioadă, într-o casă se putea găti pește, iar în alta fasole. Postul a ajuns și în vitrina brutăriei, unde cuvântul „de post” stă alături de tahinopie și de prăjituri, iar credința, economia gospodăriei și obișnuința se întâlnesc în aceeași oală.