Se împlinesc 46 de ani de la moartea lui Iakovos Koumis, tânărul cipriot care a fost lovit de forțele de ordine grecești în timpul manifestărilor din noiembrie 1980, la Atena, și care a murit o săptămână mai târziu, pe 23 noiembrie. Potrivit relatării publicate de SigmaLive, Koumis se afla pe 16 noiembrie 1980 pe o stradă din capitala Greciei, în contextul unui marș aniversar pentru Politehnică, când a fost lovit fără motiv de membri ai unităților de reprimare.

Născut pe 17 octombrie 1956 în Sotira, în districtul Famagusta, a crescut într-o familie cu trei frați — Andreas, Simos și Antonis —, fiii lui Ioannis A. Koumis și ai Elenei Symeou Papacharalambous. A urmat școala primară din comunitate și apoi Școala Tehnică din Famagusta, după care și-a satisfăcut stagiul militar în Forțele de Commando. Visul său era să studieze dreptul la Atena, astfel că, după armată, a lucrat la rafinăriile din Larnaca și a urmat cursurile serale ale liceului din Nicosia.

Încă din tinerețe s-a implicat în viața comunității: a făcut parte dintr-o formație de dansuri tradiționale, a pus bazele unei cineclub la Larnaca și a susținut că dezvoltarea turistică a zonei Kokkinochoria, așa cum se producea ea, risca să afecteze coeziunea socială. Își dorea să realizeze studii despre poeții populari, despre cântărețele tradiționale și despre dialectele regiunii.

În 1980 s-a căsătorit cu Maria Kaikki, iar în toamna aceluiași an cei doi au plecat la Atena, după ce Koumis a obținut un loc la Facultatea de Drept a Universității din Atena. După invazia turcă din 1974 se formaseră grupuri mici de studenți ciprioți la Atena și Salonic, influențate de istoricul Nikos Psiroukis, care încercau să îmbine teoria marxistă cu revendicarea autodeterminării și a unirii cu Grecia. Koumis a fost printre inițiatorii acestor mișcări.

Fratele său, Andreas Koumis, a declarat că ceea ce l-a marcat politic pe Iakovos a fost lovitura de stat din 1974, prin care, în opinia sa, cauza unionistă a insulei a fost folosită și trădată. Familia și apropiații îi păstrează memoria, iar aniversarea morții sale readuce în discuție violența cu care au fost reprimate manifestările studențești din acea perioadă.