Mulți comentatori din Orientul Mijlociu și din Occident avertizează că lumea se află în faza incipientă a unui nou război mondial. Într-o analiză publicată de Al Jazeera, un politician iordanian, fost ministru de interne, contrazice această teză, cel puțin în varianta unui conflict la scara celor două conflagrații mondiale din secolul trecut.

Argumentul central este descurajarea nucleară. Statele Unite, Rusia, China, Regatul Unit și Franța, cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, dețin arme nucleare, la fel ca India, Pakistan, Coreea de Nord și Israel, iar Iranul ar putea să li se alăture. Un război total care să implice aceste puteri nu ar produce învingători și învinși, ci distrugeri de o asemenea amploare încât ar amenința civilizația însăși.

Autorul susține însă că, dacă un război mondial în sens tradițional este imposibil, un alt tip de conflict global este deja în curs. Unele dispute și rivalități vechi au izbucnit deja în război, iar altele amenință să o facă. Ca în anii dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, interese naționale concurente împing țările în tabere opuse.

Analiza face o paralelă istorică detaliată: alianțele care au luat forma în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost modelate de ambițiile și interesele strategice ale statelor implicate. Germania lui Hitler urmărea expansiune teritorială și răzbunare pentru înfrângerea din Primul Război Mondial, Italia lui Mussolini avea ambiții imperiale, iar Japonia căuta să își extindă dominația asupra Chinei și Asiei de Sud-Est. Împreună au format nucleul Puterilor Axei, iar Marea Britanie și Franța li s-au opus, fiind ulterior sprijinite de Uniunea Sovietică după invazia germană din 1941 și de Statele Unite după atacul de la Pearl Harbor.

Întrebarea pe care o pune autorul este dacă asistăm astăzi la o aliniere similară de interese între marile puteri, în ciuda sistemelor politice și obiectivelor diferite. Textul este o analiză de opinie, nu o relatare a unor evenimente, iar concluzia sa este că lumea nu merge spre o conflagrație unică, ci spre o sumă de conflicte locale și regionale care se alimentează reciproc.